Condiţii de înscriere la concursul de admitere

  1. Studiile universitare de doctorat reprezintă cel de-al III-lea ciclu de studii universitare si permit dobândirea unei calificări de nivelul 8 din Cadrul European al calificărilor pentru învăţare pe tot parcursul vieţii (EQF/CEC) şi din Cadrul Naţional al Calificărilor. Admiterea la studiile universitare de doctorat se face pe baza unui concurs organizat de Universitatea Babes-Bolyai, prin Institutul de Studii Doctorale. Înscrierea la concursul de admitere la studii universitare de doctorat se poate face indiferent de domeniul în care candidatul a obţinut diploma de licenţă şi cea de master.
  2. Au dreptul să participe la concursul de admitere la studii universitare de doctorat numai absolvenţi ai studiilor universitare cu diplomă de master sau echivalentă acesteia. Diploma de absolvire sau de licenţă a absolvenţilor învăţământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate.
  3. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 49 din 26 iunie 2014, paragrafele 40 şi 41, programele de studii universitare de doctorat se pot organiza, de regulă, la forma de învăţământ cu frecvenţă. Prin excepţie de la această prevedere, programele de studii universitare de doctorat se pot organiza şi la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă.
  4. Finanţarea locurilor de doctorat se face de la bugetul de stat (subvenţionate prin granturi de studii) sau în regim cu taxă. Potrivit legii, o persoană poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de doctorat.