Pregătirea şi desfăşurarea susţinerii publice a tezei de doctorat (în conformitate cu Codul studiilor universitare de doctorat actualizat)

Susținerea tezei de doctorat :

Această procedură ține seama de modificările aduse Codului studiilor universitare de doctorat prin Hotărârea Guvernului României nr. 134/2016 și de Regulamentul de organizare și funcționare al CNATDCU aprobat prin ordin de ministru nr. 5229/2020.

Acces în platforma pentru programarea depunerii documentelor în vederea susținerii tezei: solicitari.doctorat.ubbcluj.ro
(Pentru autentificare, vă puteți folosi contul Microsoft UBB sau vă puteți înregistra pe platforma cu o adresă de email validă.)

Operațiuni preliminare, care pregătesc depunerea tezei de doctorat la secretariatul Institutului de Studii Doctorale (ISD)
1. Studentul-doctorand predă directorului de școală doctorală teza de doctorat în format digital, în vederea realizării analizei de similitudini. Totodată înregistrează la școala doctorală o cerere, referitoare la demararea procedurilor de analiză a similitudinilor și de evaluare a tezei de către comisia de îndrumare, avizată de conducătorul de doctorat, în vederea presusținerii. Școala doctorală (sau Institutul de Studii Doctorale) realizează analiza de similitudini potrivit Procedurii antiplagiat din UBB. Durata verificării nu poate depăși 30 de zile de la depunere.

2. Raportul de Similitudine este remis conducătorului de doctorat, care va întocmi Rezoluția conducătorului de doctorat cu privire la Raportul de Similitudine (raportul va fi adus in format electronic pe CD/DVD/stick).

3. Presusținerea reprezintă prezentarea de către studentul-doctorand a tezei sale de doctorat în fața comisiei de îndrumare din cadrul acelei școli doctorale. Presusținerea poate fi publică. La presusținere se întocmește un proces-verbal din care trebuie să rezulte decizia conducătorului de doctorat și a membrilor comisiei de îndrumare asupra depunerii oficiale a tezei și organizării susținerii publice. Procesul-verbal va cuprinde acordul de susținere publică a tezei de doctorat dat de conducătorul/conducătorii de doctorat și de fiecare membru al comisiei de îndrumare precum și decizia asupra depunerii oficiale și organizării susținerii publice și va fi însoțit de referatul de acceptare al conducătorului de doctorat. Durata evaluării tezei în comisia de îndrumare nu poate depăși 30 zile.

4. În urma obținerii deciziei din partea conducătorului de doctorat și a membrilor comisiei de îndrumare asupra depunerii oficiale a tezei și organizării susținerii publice studentul-doctorand predă la Institutul de Studii Doctorale următoarele:

ETAPA I: Documente necesare pentru depunerea oficială a tezei de doctorat la Institutul de Studii Doctorale
în vederea susținerii publice

A. DOCUMENTE SCRISE:

  1. Referatul de acceptare a tezei, din partea conducătorului de doctorat (1 exemplar);
  2. Cererea semnată de studentul-doctorand, înregistrată la școala doctorală, privind demararea procedurilor de analiză a similitudinilor și de evaluare a tezei de către comisia de îndrumare, avizată de conducătorul de doctorat, în vederea presusținerii (1 exemplar);
  3. Rezoluția conducătorului de doctorat cu privire la Raportul de Similitudine (1 exemplar);
  4. Procesul-verbal de la prezentarea tezei de doctorat în fața comisiei de îndrumare, din care rezultă: acordul de susținere publică a tezei de doctorat dat de conducătorul/conducătorii de doctorat și de fiecare membru al comisiei de îndrumare precum și decizia asupra depunerii oficiale și organizării susținerii publice (1 exemplar);
  5. Teza de doctorat și anexele sale (2 exemplare tipărite compactate și copertate în formă definitivă – ambele exemplare se depun la ISD pentru înregistrare);
    La solicitarea BNR, care conform legii are obligația de a păstra tezele de doctorat, se vor accepta numai tezele legate în mod tradițional. Nu sunt acceptate teze cu cotor mobil/șină mobilă, prinse cu spirale sau alte variante de legare care nu asigură integritatea acestora în timp.
  6. Declarația semnată de studentul-doctorand și de conducătorul de doctorat privind asumarea răspunderii asupra tezei și luarea la cunoștință a prevederilor legale referitoare la art. 143 al. (4) și art. 170 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și, respectiv, la Art. 65 al. (5)-(7) și Art. 66 al. (4) din Codului studiilor universitare de doctorat modificat prin Hotărârea Guvernului României nr. 134/2016 (1 exemplar);
  7. Curriculum Vitae al studentului-doctorand (care va fi afișat pe website), format tipărit – 1 exemplar;
  8. Copia chitanței privind achitarea taxei pentru susținerea tezei de doctorat (numai pentru studenții doctoranzi cu taxă);
  9. Fișa de lichidare conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 7064/2016 (1 exemplar);
  10. Propunerea conducătorului/conducătorului principal de doctorat privind componența comisiei de doctorat, aprobată de consiliul școlii doctorale (1 exemplar);

B. DOCUMENTE ÎN FORMAT DIGITAL:

1 CD/DVD/stick de memorie pe care sunt înscrise :

  • Teza de doctorat și anexele sale (un fişier PDF care conţine atât textul integral al tezei de doctorat cât şi cuprinsul şi bibliografia);
  • Rezumatul în limba română al tezei de doctorat împreună cu cuvintele-cheie şi cuprinsul (alt fişier în format PDF);
  • Rezumatul într-o limbă de circulaţie internatională al tezei de doctorat împreună cu cuvintele-cheie şi cuprinsul (alt fişier în format PDF);
  • Curriculum Vitae al studentului-doctorand;
  • Raportul de Similitudine generat de softul de analiza de similitudine;
  • Copii scanate ale publicațiilor rezultate în urma cercetării științifice din programul de studii doctorale, publicate sau acceptate spre publicare;
  • O listă de 5 – 10 cuvinte cheie în limbile română și engleză şi un rezumat scurt (între 1000 și 1700 de caractere) în limbile română și engleză, în format .doc sau .rtf; se va utiliza în acest scop formularul tipizat;
  • CV-urile membrilor comisiei de doctorat.  CV-urile trebuie sa fie actualizate, datate si semnate de către membrii comisiei. Recomandăm ca CV-urile să fie în format europass.

1 CD (DVD) care să conțină:

  • teza de doctorat și anexele sale (un fişier PDF care conţine atât textul integral al tezei de doctorat cât şi cuprinsul şi bibliografia). Acest CD/DVD trebuie să fie atașat / lipit pe coperta interioară a unui exemplar al tezei (acest exemplar de teză va fi trimis la Biblioteca Națională a României).

NOTĂ: documentele prezentate în format digital PDF, vor avea textul principal reprezentat ca atare, şi nu prin imagini; pot face excepţie de la această regulă materialele audio, video sau ilustraţiile grafice; prin urmare, în documentele în format PDF este necesar ca funcţia “search” să fie funcţională. Exemplarele tezei de doctorat finalizate trebuie să fie însoțite de fișierele acestora în format digital pdf searchble, înscrise ăe 1 CD/DVD/stick de memorie.

Secretariatul Institutului de Studii Doctorale va emite documentul justificativ înregistrat, care atestă depunerea oficială a tezei de doctorat în vederea susținerii publice (conform Art.4 lit. a) din Metodologia de evaluare a tezelor de doctorat Anexa 1 numai în condițiile existenței tuturor documentelor enumerate la acest titlu.

ETAPA II: Depunere documente necesare pentru demararea de către Institutul de Studii Doctorale a susținerii publice a tezei de doctorat 

(numai după emiterea Deciziei de numire a Comisiei de doctorat de către Directorul CSUD / după procesarea tuturor documentelor menționate în Etapa I)

 se depun la Institutul de Studii Doctorale cu minimum 23 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susținerea publică.

DOCUMENTE SCRISE:

  1. Rapoartele referenților oficiali, membri ai comisiei de doctorat, semnate de aceștia (câte 1 exemplar);
  2. Cererea pentru fixarea datei de susținere publică a tezei de doctorat, avizată de conducătorul de doctorat, de directorul școlii doctorale și de președintele comisiei de doctorat; această cerere se poate înregistra numai în condițiile în care au fost depuse deja la
    ISD documentele enumerate până la acest punct (1 exemplar);
  3. Lista publicațiilor rezultate în urma cercetării științifice din programul de studii doctorale, publicate sau acceptate spre publicare, dacă este cazul, semnată de studentul-doctorand și de conducătorul/conducătorul principal de doctorat. Această listă corespunde cu titlurile copiilor scanate ale respectivelor publicații, prezentate digital pe discuri (1 exemplar);
  4. Câte o copie legalizată sau originalele documentelor (pentru efectuarea „copie conform cu originalul”) ale următoarelor:
    – diploma de bacalaureat sau echivalentă;
    – diplomele de studii universitare (licență și studii aprofundate/master) sau atestatele
    echivalente (dacă este cazul), însoțite de anexele lor: foile matricole sau, după caz,
    suplimentele la diplomele respective;
    – certificatul de naștere; – în cazul schimbării numelui, documentul administrativ care atestă
    modificarea acestuia (certificat de căsătorie, sentință judecătorească de schimbare a numelui
    etc.).
  5. Declarația studentului-doctorand privind opțiunile acestuia referitor la publicarea tezei de doctorat (1 exemplar);
  6. Adeverința privind depunerea unui exemplar tipărit al tezei de doctorat la Biblioteca Centrală Universitară (1 exemplar) – NUMAI după obținerea avizului favorabil referitor la depunerea oficială a tezei de doctorat la Institutul de Studii Doctorale;
  7. Cererea studentului-doctorand privind eliberarea diplomei de doctor (în 1 exemplar semnat de studentul-doctorand şi de conducătorul de doctorat);

Se mai prezintă în original următoarele documente solicitate de CNATDCU în vederea validării tezei de doctorat, de pe care la ISD se vor executa scanări:

  • actul de identitate;
  • certificatul de naștere;
  • în cazul schimbării numelui, documentul administrativ care atestă modificarea acestuia (certificat de căsătorie, sentință judecătorească de schimbare a numelui etc.).

Organizarea ședinței de susținere publică a tezei de doctorat poate fi demarată de secretariatul Institutului de Studii Doctorale numai după ce a primit rapoartele de evaluare ale conducătorului/conducătorilor de doctorat și ale tuturor referenților oficiali. Susținerea publică se aprobă de directorul CSUD, după care secretariatul ISD va afișa anunțul susținerii publice pe site-ul de Internet doctorat.ubbcluj.ro cu minimum 20 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susținere și îl va trimite tipărit către școala doctorală, în vederea afișării lui la avizierul școlii.

Studentul doctorand se va prezenta la susținerea publică cu rezumatul tipărit al tezei în limba română și într-o limbă de circulație internațională.

Rezervări în vederea cazării referenţilor oficiali

Recomandăm ca rezervările în vederea cazării referenților oficiali să se facă cu cel puțin 7 zile înainte de ziua susținerii publice a tezei de doctorat.

Documente necesare pentru plata referenților oficiali

Pentru a se putea face plata referenților din comisiile de doctorat, Serviciul Salarizare al UBB are nevoie de:

  1. Adeverință de la locul de muncă, din care să reiasă vechimea în specialitate. În cazul referenților pensionați este necesară, pe lângă adeverința de la ultimul lor loc de muncă (în care să se ateste vechimea în specialitate), o copie după cuponul de pensie;
  2. Copie după carte / buletin de identitate, cu CNP precizat;
  3. Copie după un act emis de banca la care referentul are cont de card, din care să reiasă: contul IBAN, denumirea băncii și sucursala (dar numai una din băncile: Bancpost, BCR, BRD, Banca Transilvania, CEC Bank, ING, Alpha, Raiffeisen, UniCredit, OTP, Leumi, Millennium, Garanti).

Dacă un referent oficial din comisia de doctorat absentează de la susținerea publică, este necesară completarea de către acesta a  unui document (în 2 exemplare semnate olograf), conform modelului.

 

Documente solicitate referenților oficiali din străinătate

  1. Adeverință de la locul de muncă, din care să reiasă vechimea în
    specialitate;
  2. Copie după pașaport;
  3. Curriculum Vitae semnat olograf, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru calitatea de referent oficial (după caz: funcția didactică, de cercetare sau calitatea de conducător de doctorat).
Documentele necesare susținerii publice a tezei de doctorat (listă accesibilă pentru salvare/tipărire)

Directorul CSUD aprobă organizarea susținerii publice a tezei de doctorat numai după ce i se prezintă toate documentele meționate în lista documentelor necesare susţinerii publice a tezei de doctorat, precum și toate rapoartele de evaluare a tezei, din partea conducătorului/conducătorilor de doctorat și ale tuturor referenților oficiali, membri în comisia de doctorat.

Intervalul de timp dintre data aprobării organizării susținerii publice a tezei de doctorat și cea a ședinței de susținere publică trebuie să fie de cel puțin 20 zile.