Dragi studenți ai UBB, Congruent cu misiunea asumată în Carta, universitatea noastră țintește să fie un actor dinamic și influent în aria internațională a educației și cercetării, asumându-și un profil de tip "world class" (universitate humboldtiană cu elemente antreprenoriale). În această paradigmă, educația, ca misiune principală a universității, are ca fundament cercetarea (studenții dobândind astfel nu doar cunoștințe, ci și modalitatea de generare a lor, ceea ce le sporește autonomia și le valorifică maximal potențialul intelectual), cu componenta de dezvoltare-inovare (astfel încât studenții noștri să știe să ofere nu doar servicii, ci servicii inovative către societate). Dar pentru a ne atinge această țintă, întâi trebuie să știm realist cum stăm, printr-o evaluare internațională obiectivă. În acest sens am decis să ne supunem unei evaluări academice internaționale. În consecință, în această lună, universitatea noastră este evaluată de Quacquarelli Symonds (QS) în vederea clasificării în QS Stars, un clasament internațional ce reflectă performanța universității. Implicarea voastră în această evaluare este foarte importantă. Vă invităm să participați activ la această evaluare accesând linkul: http://bit.ly/2GYxVnA și completând chestionarul online. Răspunsurile voastre sunt colectate și analizate direct de QS. Completarea durează cel mult 10 minute. Aceste răspunsuri sunt parte fundamentală și obligatorie în procesul de evaluare. De aceea vă rog să participați într-un număr cât mai mare, completând consistent cu realitatea pe care o știți fiecare. Vă rugăm să accesați chestionarul și să-l completați până în 8 martie 2018. Cu mulțumire și prețuire, Prorector, Prof. univ. dr. Daniel DAVID
Acces în platforma pentru programarea depunerii documentelor în vederea susținerii tezei