Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești „Știință. Cultură. Civilizație”, ediția a XIX-a, Universitatea din Oradea, 11-13 mai 2018

Asociația „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie, împreună cu Asociația Geografică „Simion Mehedinți” organizează în perioada 11-13 mai 2018, cea de-a XIX-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești „Știință. Cultură. Civilizație”. Evenimentul se bucură de sprijinul Universității din Oradea, prin intermediul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Departamentului de Istorie și Școala Doctorală de Istorie.

Organizatorii doresc să celebreze 100 de ani de la săvârșirea idealului național al unor generații întregi de români, Marea Unire, realizată prin jertfa și sacrificiul înaintașilor noștri. Prin urmare, ediția din acest an al sesiunii este dedicată Marii Uniri.

Evenimentul, devenit un punct de reper în calendarul manifestărilor științifice studențești desfășurate la nivel național, își propune să reunească cei mai prolifici tineri cercetători. Considerăm că multidisciplinaritatea reprezintă astăzi o piatră de temelie în abordarea oricărei științe, prin urmare cele două organizații studențești au considerat necesară o astfel de colaborare.

Studenții, masteranzii și doctoranzii de la instituțiile de învățământ superior din România, dar nu numai, sunt invitați să participe la următoarele secțiuni dedicate în memoria prof. univ. dr. Barbu Ștefănescu:
1. Istorie veche şi Arheologie
2. Istorie medie
3. Istorie modernă
4. Istorie contemporană

Nu sunt impuse anumite teme specifice în cadrul secțiunilor menționate mai sus, în încercarea de a stimula participarea unor studenți cu lucrări cât mai variate, însă având în vedere anul Centenarului Marii Uniri așteptăm teme în care să se regăsească ca tema principală.
Nu se percepe taxă de participare. Organizatorii asigură cazarea și masa participanților pe toată perioada evenimentului.

Perioada de înscriere este 4 – 27 aprilie 2018, rezultatele înscrierilor urmând a fi trimise pe 28 aprilie, iar cea de confirmări: 28 aprilie – 3 mai 2018.
Asociaţia „Gheorghe Şincai” a studenţilor în Istorie
Asociația Geografică „Simion Mehedinți” Universitatea din Oradea
Formularul de înscriere va fi completat online: http://bit.ly/Formular_Oradea_2018.
***
Evenimentul este organizat de Asociația „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie și Asociația Geografică „Simion Mehedinți” cu sprijinul Universității din Oradea, Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Departamentului de Istorie, Școlii Doctorale de Istorie, Muzeului Orașului Oradea – Complex Cultural și Asociației „Cei 40 de Mucenici”.