Concurs Teza mea în 180 de secunde

Institutul Francez din România și Agenția Universitară a Francofoniei
organizează cea de-a doua ediție a concursului Teza mea în 180 de secunde
ce se va derula în 2018 în întreaga țară.

Acest concurs permite doctoranzilor să își prezinte subiectul cercetării
lor în franceză, folosind termeni simpli, în fața unui auditoriu profan și
variat.
Fiecare student/studentă trebuie să realizeze în 3 minute o prezentare
clară, concisă și convingătoare a proiectului său de cercetare, totul cu
ajutorul unui singur slide.

Este vorba de un concurs ce se bucură de succes în întreaga lume, fiind
organizat în peste 15 țări.
Unul din criteriile de admitere este de a fi înscris sau de a fi fost
înscris într-un program de doctorat în anul universitar în curs
(2017-2018) sau de a fi susținut teza de doctorat în cursul anului
universitar 2016-2017.
Doctoranzii care efectuează teza lor în română, engleză, germană etc. sunt
bineveniți să participe la concurs. Trebuie doar să se exprime, timp de 3
minute, în franceză pentru a expune teza lor.

Calendarul competiției este următorul :

-          Înscriere 1 Decembrie 2017 – 1 Februarie 2018 prin e-mail la
adresa mt180@institutfrancais.ro<mailto:mt180@institutfrancais.ro> ;

-          Organizarea a 4 finale regionale la București, Cluj, Iași și
Timișoara în perioada februarie – martie 2018. La Cluj-Napoca, finala va
avea loc în data de 2 martie 2018 ;

-          Organizarea finalei naționale la București (în perioada 26
martie – 6 aprilie 2018, dată în curs de confirmare) ;

-          Finala internațională la Lausanne, în Elveția, 27 septembrie
2018 (laureatul finalei naționale va participa pentru a reprezenta
România).

Mai multe informații se găsesc atât pe site-ul Institutului Francez din
Cluj-Napoca, precum și pe pagina sa Facebook.

Affiche - Ma Thèse en 180 Secondes
Concours MT180 2018 - Cahier du candidat